vineri, 20 decembrie 2013

Serbarea noastră de iarnă

    După ce timpul a zburat fără să vrea să se mai oprească, am ajuns şi la serbarea de Crăciun. Vă invităm să priviţi mai jos pozele noastre.

joi, 5 decembrie 2013

La mulți ani... de la grădi!

     Astăzi, ne-am bucurat foarte mult să îi cântăm și să ne bucurăm de faptul că un micuț curajos a îndeplinit încă un anișor. În plus, fețele copiilor și a doamnei educatoare exprimau pe deplin bucuria de a fi împreună într-o zi minunată. La mulți anișor frumoși, Laurențiu!



joi, 21 noiembrie 2013

Săptămâna Toleranței

   Ca și anul trecut, nu ne-am putut abate din drumul nostru și am realizat diferite activități, printre care și „Românii - toleranți sau tolerați?” din cadrul Proiectului „Europ@ pe Deleni”.

 

    Am discutat cu elevii de la clasele mici și mari despre ce înseamnă a fi tolerant vs. a fi tolerat, dar și despre faptul că aici apare undeva, în umbră, și problema generației abandonate de părinți. Cum era, poate, de așteptat, mulți dintre elevii noștri au rude plecate înafară, însă atunci când au fost întrebați dacă ar pleca (știind că au copii în țară), ei au răspuns cu toții negativ. 

    Pentru mai multe informații despre toleranță, accesați și link-urile de mai jos:


   P.S: Dacă doriți să deveniți partenerii noștri, nu existați să accesați butonul CONTACT și să ne lăsați un mesaj.

marți, 12 noiembrie 2013

Căutăm parteneri pentru două proiecte educaționale

     În anul școlar 2013-2014 vom derula în cadrul școlii noastre două proiecte cu tematici diferite:

                                                                              „Europ@ pe Deleni, Europ@ copiiilor”

                                                                                            „Jocuri printre cărți”    

        Căutăm în acest sens parteneri care să inițieze în școlile/organizațiile pe care le conduc activități asemănătoare și care să fie dornici să ne împărtășească din experiența lor.
        Dacă sunteți interesați, scrieți un mesaj accesând butonul CONTACT din dreapta și vă vom răspunde cât  se poate de repede.

(Sursa imaginii: http://easyway1234.blogspot.ro/2013_09_01_archive.html)

luni, 4 noiembrie 2013

Cum să țină minte elevii când s-a înființat Uniunea Europeană?

     Pentru că pe 1 noiembrie 1993 s-a înfințat UE, ne-am dorit și noi să marcăm într-un fel această zi și am luat o activitate simplă din Proiectul Educațional „Europ@ pe Deleni”:

  • Am ales un grup de elevi;
  • Acel grup a fost împărțit în două grupe;
  • Fiecare grupă a primit o denumire: „U” și „E”;
  • Grupele au găsit cât mai multe cuvinte care încep cu litera numelui lor;
  • S-au numărat cuvintele scrise corect și care nu se repetau;
  • Am aflat cine a câștigat;
  • Au fost observate caracteristicile UE, pornind de la cuvintele notate de către elevi pe tablă.

joi, 24 octombrie 2013

Cea mai bună salată de la grădi

    Rețetă: se iau mici copii veseli, o doamna educatoare binevoitoare, unelte cât de interesante, farfurii și șervețele, alături de ... o varză mare. Poftă bună! Să nu cumva să nu spuneți că nu a fost delicios! :))

vineri, 4 octombrie 2013

Primul Certificat de Calitate eTwinning

    Ne bucurăm foarte tare de faptul că proiectul nostru „Bunny, d@ance!” a obținut Certificatul de Calitate eTwinning în urma candidaturii. Îi felicităm pe toți cei care au lucrat în cadrul proiectului și sperăm în continuare ca astfel de certificate sau unele și mai importante să se tot adune în portofoliul școlii noastre. 

vineri, 27 septembrie 2013

Cerchiști noi și vechi

    Ca de fiecare dată, le-am propus elevilor noștri o modalitate de a se înscrie la cercul literar și în acest an proba de foc s-a dovedit a fi o compunere cu zece cuvinte obligatorii. Unii au avut curaj, alții au fost neîncrezători sau poate că nu au înțeles cât de mult poate să îi ajute o întâlnire săptămânală de cerc în relațiile cu ceilalți (prieteni, colegi, profesori etc.), în exprimarea orală și scrisă sau pur și simplu în alegerea unei modalități relaxante de petrecere a timpului liber. Puteți găsi și voi alte motive. 
    Toți cei care au realizat o compunere care respectă cerințele au fost acceptați și s-au clasat în următoarea ordine:
  1. Strugariu Andreea
  2. Strugariu Cătălin
  3. Țabrea Andreea
  4. Ciornei Ionuț
  5. Strugariu Adina
  6. Marcu Laura
  7. Ruxandar Andreea
  8. Ciornei Felicia
  9. Ianz Gabriela
    Îi felicităm pe toți pentru curajul de a fi diferiți și suntem curioși cum va arăta acest clasament la sfârșitul anului școlar. Așteptăm sugestiile tuturor pe blog, facebook sau face to face. Vă așteptăm să ne urmăriți pașii în noua aventură pe care tocmai o începem.

miercuri, 18 septembrie 2013

Înscrieri la cercul literar

    Ca în fiecare an, ne dorim să reunim elevii interesați în cadrul unor întâlniri săptămânale de cerc. De această dată înscrierile se vor face pe baza unei compuneri care să conțină în mod obligatoriu următoarele cuvinte: copil, secret, radieră, magic, burete, tunel, școală, vis, cristal și joc.


    Termenul limită: luni, 23.09.2013

duminică, 1 septembrie 2013

Începutul anului școlar... pentru profesori

    A trecut și vara! Chiar dacă unora ne pare rău, trebuie să ne unim forțele interioare pentru a porni din nou la drum într-un nou an școlar. Pentru că profesorii încep mâine școala, dorim să le urăm să aibă multă răbdare, sănătate, putere de muncă și împliniri. Mult spor la întocmit documentele necesare.
   Celor cărora le îndrumăm pașii nu ne rămâne decât să le transmitem să înceapă pregătirile pentru ghiozdănel, să termine temele de vacanță și ... să se bucure de ultimele zile de vacanță. :)

sâmbătă, 22 iunie 2013

Premiere la Cercul Literar


     Vă invităm să vedeți câte puncte au acumulat cerchiștii noștri și să o felicităm pe eleva
Mereuță Alina-Mariana din clasa a VIII-a pentru al doilea premiu I.
     Mult succes tuturor cerchiștilor în activitățile viitoare și fie ca de fiecare dată să existe concurență la fel de puternică cum a fost în acest an.

https://docs.google.com/spreadsheet/ccc?key=0Agwrhl70HiejdHp3MElnT0NBWlBJRmgxWWFzcmh0Z3c&usp=sharing

vineri, 21 iunie 2013

Premiere, șampanie și ... costume comice

    A luat sfârșit un nou an școlar și trebuie să îi felicităm pe toți cei care au muncit și pe cei care știm că la anul vor munci mai mult. De asemenea, urăm tuturor elevilor, profesorilor și colaboratorilor o vacanță de miracol!

miercuri, 19 iunie 2013

Întâlnire de proiect

    Ne-am bucurat de faptul că în sfârșit ne-am și văzut și am făcut cunoștință vizitând Școala Gimnazială Deleni. La început, ne-a fost mai greu, am avut emoții, dar treptat am zburat precum baloanele înălțate de copii. Vă prezentăm mai jos „dovezi” din activitatea noastră.

duminică, 16 iunie 2013

Bunny, d@ance!

    Iată-ne la finalul unui proiect inspirat de copii, plin de viață, vesel, educativ, care le-a mers până în suflet elevilor din clasele a V-a și a VI-a, elevilor din toate școlile românești care au participat, dar și tuturor celor care s-au implicat din Lituania. Le mulțumim tuturor pentru implicare și ne dorim să ne reîntâlnim cât mai repede posibil în cadrul altui proiect.

     http://new-twinspace.etwinning.net/web/p95989

vineri, 10 mai 2013

9 mai pentru România

Ziua de 9 mai marchează o triplă aniversare pentru țara noastră, aceeași zi fiind de-a lungul timpului martora mai multor evenimente istorice importante. Astăzi autoritățile centrale și locale organizează mai multe evenimente în toată țara.

Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, dar și Ziua Europei, toate sunt sărbătorite astăzi. La 9 Mai 1877, Adunarea Deputaților a proclama independența de stat a României față de Imperiul Otoman. Ulterior, Principatele Unite intrau în războiul ruso-turc (1877 – 1878), care a dus la înlăturarea raporturilor de vasalitate față de Poartă.

La 9 mai 1945, Germania capitula în fața Armatei Roșii, care asediase Berlinul. Se punea astfel punct celui de-al Doilea Război Mondial, un conflict care a cauzat distrugeri masive în întreaga lume și pierderi incomensurabile de vieți omenești. La doar câțiva ani distanță, pe 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul francez al Afacerilor Externe, propunea Germaniei de Vest, Franței și altor țări europene, crearea unei noi forme de organizare a statelor Europei, o Comunitate supranațională. Propunerea s-a concretizat în gestionarea în comun a producției de cărbune şi oțel, acesta a fost însă primul pas către crearea Uniunii Europene de astăzi.

Pentru a marca tripla aniversare de astăzi, autoritățile române organizează, în municipiile reședință de județ şi în localitățile unde sunt dislocate unități militare, ceremonii de depuneri de coroane de flori, cu participarea cadrelor militare în activitate, în rezervă şi în retragere, a veteranilor de război şi a reprezentanților autorităților publice locale.

Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, şi șeful Statului Major General, generalul-locotenent Ştefan Dănilă, participă de dimineață la o ceremonie de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor din al Doilea Război Mondial (Universitatea Națională de Apărare "Carol I"), anunță MApN.

Începând cu ora 12.00, la mormântul generalului Constantin Christescu, din Cimitirul Bellu din Capitală, va avea loc o ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori, marcând 90 de ani de la trecerea în neființă a celui care este considerat creatorul școlii de stat major din Armata României. Nu în ultimul rând, la Muzeul Militar Național şi la Muzeul Național al Aviației Române este organizată astăzi „Ziua Porţilor Deschise”.

(sursă: http://ro.stiri.yahoo.com/triplă-aniversare-pentru-românia-075611426.html)

duminică, 5 mai 2013

Urare de Paște



     Sfintele Sărbători ale Paștelui să vă aducă Lumină, liniște și multă înțelepciune, iar cei mici să zburde în razele soarelui ca iepurașii, fiind plini de sănătate, bucurie și copilărie!

sâmbătă, 27 aprilie 2013

Concursul Național „Mărțișorul - Tradiție și Simbol”, ediția a IV-a, Iași

    La acest concurs au participat două eleve din clasa a VIII-a și au primit următoarele premii:


Ciornei Ramona-Loredana - PREMIUL I
Mereuță Alina Mariana - PREMIUL AL II-LEA

    Felicitări și mult succes!

miercuri, 24 aprilie 2013

Campania Globală pentru Educaţie - ediţia 2013 - Săptămâna Globală de Acţiune (22-28 aprilie 2013)

    După ce ne-am înscris voioși cu ceva timp în urmă în cadrul campaniei, a venit și ziua cea mare în care am invitat părinții și cadrele didactice să participe la o lecție specială cu titlul 

”Toți copii au nevoie de un profesor”. 

    Am primit un proiect didactic și un plan de activități pe care l-am adaptat școlii noastre, fiind alături de cele aproape 100 de țări în care s-a ținut această lecție din dorința de a-i face pe toți (elevi, părinți, profesori, dar mai ales factori decizionali) să înțeleagă faptul că fără profesori pregătiți elevii nu au șansa unui viitor mai bun.

    Iată și cele mai interesante idei expuse de către elevi:
  • UN PROFESOR NU POATE FACE ORE FĂRĂ STUDII
  • PROFESORII ÎI AJUTĂ PE ELEVI să înțeleagă lumea, să știe lucruri noi, să ajungă ceva în viață, să vorbească mai multe limbi, să înțeleagă materiile, să diferențieze binele de rău etc.
  • CA MĂSURI:

  1. să ne respectăm profesorii
  2. să ne ajute profesorii mai mult
  3. părinții să fie mai indulgenți
  4. colegii să fie mai drăguți
  5. să se interzică mersul la toaletă în timpul orelor
  6. să se interzică accesul cu telefoane în școli
  7. părinții să fie mai implicați în educația copiilor
  8. profesorii să ne explice mai mult
  9. profesorii și părinții să fie calmi
  10. copiii să meargă la școală
  11. elevii să știe ce este bine
  12. elevii să învețe, să citească  și să scrie
  13. elevii să știe limbi străine
  14. elevii să-și găsească modelul
  15. elevii nu fie violenți
  16. elevii să nu consume alcool și să nu fumeze
  17. elevii să nu fure și să nu vorbească urât



     Pentru mai multe detalii, intrați pe:



duminică, 21 aprilie 2013

Tu ai aflat cine este cel mai bun ZIARIST? :)

    După câteva luni în care cerchiștii s-au zbătut să prindă cele 30 de puncte acordate celui care a scris cel mai mult pentru revistă, iată și primele trei locuri:

 ANDRUȘCA 33 puncte
ALINA 16 puncte
AMALIA 11 puncte
    Felicitări și mult spor la scris!

    Vom publica și revista în curând.

sâmbătă, 6 aprilie 2013

SĂPTĂMÂNA „ALTFEL” („SĂ ȘTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN!”) 2013

     După o săptămână într-adevăr altfel, vă invităm să vă bucurați alături de noi de munca și culoarea din PROIECTUL „HAI DE PAȘTE ÎN BUCOVINA!”, desfășurat în școala noastră. 
    Am postat cele mai interesante fotografii pe pagina noastră de facebook (care poate fi accesată din bara de jos sau printr-o simplă căutare a sintagmei cerc literar) și vă rugăm să ne spuneți care este poza care vă place cel mai mult. 
    Se pare că proiectul a avut succes în rândul elevilor, fiindcă am primit un răspuns pozitiv din partea lor  prin chestionare.
     În plus, ei ne-au mărturisit următoarele:

Cel mai mult mi-a plăcut… Mi-ar fi plăcut dacă…
Când am văzut desenele animate Era aşa tot anul
Că lucrurile că lucrurile au fost interesante Erau prietenii şi verii mei cu mine
Dansul iepuraşului şi că am lucrat la calculatoare Nu ar fi fost aşa urât afară
Filmul HOP Ar mai fi la şcoală aşa
Că am desenat Făceam mai mult sport
Că toate lucrurile au fost plăcute
Când am jucat ZIDUL URLĂTOR

luni, 1 aprilie 2013

Campania „VOLUNTAR DE CRĂCIUN” (Asociația PRO EUROPA)

    Trei eleve din școala noastră au participat la Concursul Internaţional Crăciun în Europa – ediţia a II-a, 2012 și au primit mențiune: 

Strugariu Andrea-Monica
Ciornei Felicia 
Țabrea Andreea

     În plus, elevii noștri au donat din lucrușoarele și bănuții lor în cadrul campaniei Fii Dar voluntar! și au primit certificate de voluntar. Iată și cine au fost cei cu dar în inimă:

Ianz Gabriela
 Ruxandari Andreea
Andronic Bianca
Strugariu Andrea-Monica
Ciornei Felicia
Strugariu Cătălin

Ciornei Gheorghe Ionel

      Felicitări tuturor pentru implicare!

luni, 25 martie 2013

O zi plină de poezie!

     Având în vedere că pe 22 martie a fost Ziua Internațională a Poeziei și că astăzi este onomastica poetei Ana Blandiana, vă invităm la un început de săptămână plin de poezie:



La mulți ani poetei noastre!

sâmbătă, 23 martie 2013

IMPLICĂ-TE! ORA PĂMÂNTULUI – 2013

     Vă reamintim să stingeţi lumina şi să ȋnchideţi orice sursă de energie în data de 23 martie 2013, ȋntre orele 20.30-21.30 pentru evenimentul ORA PĂMÂNTULUI – 2013.

           

vineri, 22 martie 2013

COPII FĂRĂ ETICHETE (mică poveste)

      Ne aflăm la marginea celei mai minunate păduri de pe Terra. Aici trăiesc unele din animăluțele cele mai gingașe, dulci și drăgălașe. În mijlocul pădurii, dintr-un ocean de verdeață, se înalță OGLINDA, un mare monument care arată pe o parte Gingașmondia și pe partea cealaltă Răumondia. M-am apropiat și eu de ea cu pași timizi și mici, mi-era tare frică să mă uit. Știam de la prietenii mei că o singură privire îmi va marca viața, dar TREBUIA SĂ PRIVESC, așa treceau toți PUNTEA VIEȚII. Și am privit…
      Așa i-am cunoscut pe Codiță și pe Fulg. Ideea era să le urmăresc în mod rapid viețile și să înțeleg cum vreau eu să îmi fac viața. Codiță avea niște părinți tare iubitori, de fiecare dată când greșea, îi explicau cu ce a greșit, vorbeau mult cu el, pe înțelesul lui. La școală, învăța destul de bine, cât putea, se străduia mult de tot ca să fie el mulțumit, părinții, dar și profesorii. S-a întâmplat o dată să se simtă rău și a luat doar o nucă mică ca notă, dar nu s-a supărat pe nimeni, iar doamna profesoară l-a încurajat să învețe mai mult și să spună când se mai simte rău. În pauze, se juca mereu cu toți colegii lui, pentru că îi erau și prieteni în afara orelor. Veselia era la ea acasă. Fulg, păi, Fulg… nu prea mi-a plăcut, dar trebuia să-l privesc și pe el. El stătea într-o casă cam sărăcăcioasă, cu tatăl lui. Îmi era milă de el, fiindcă era mereu certat și bătut când punea la loc mierea fără să închidă bine borcanul, când ieșea să rupă flori fără să spele înainte covorul cu periuța sau când învăța vreo lecție. La școală, se purta foarte urât: înjura la fiecare cuvânt spus de profesori, colegii aveau mereu vânătăi din cauza lui, iar clasa arăta dezastruos din cauza lui. În plus, bea și fuma parcă era hornul de la căsuța bunicii, iar cei de acasă nu îi spuneau nimic.
      Bun, asta am văzut până aici. Am înțeles că VIOLENȚA ESTE ÎMPOTRIVA VIEȚII, dar ce înseamnă asta? Poate ar trebui să dau înainte, așa cam cu vreo zece-cincisprezece ani înainte, nu? Adică, să văd ce se întâmplă cu ei și de acolo să înțeleg mai mult? Păi, Codiță are doi copii extrem de jucăuși, a devenit medic, are o organizație prin care ajută pe toți cei mici să se vindece și îi ascultă cu mare drag pe cei care vin la el. Pe de altă parte, Fulg este acum într-un bar ilegal înafara pădurii, își îneacă amarul în pahar ca să îl clătească, îi bate pe cei trei copiii ai săi care aruncă mâțele în aer și îi înjură, ca atunci când era mic, pe toți. În plus, merge mereu la școală, „își apără copiii” de profesori, îi îmbrâncește și îi înjură.
       Hopa! Aici nu prea mi-a plăcut! OARE DE CE FIECARE FIR DE VIOLENȚĂ DĂ UN ALT FIR DE VIOLENȚĂ ÎN CEL ÎN CARE A FOST PUS? Acum am înțeles ceea ce trebuia să înțeleg...

  Copiii fara etichete

marți, 19 martie 2013

Săptămâna francofoniei (18 - 25 martie)

     Elevii școlii noastre au sărbătorit bucuria francofoniei alături de doamna profesoară Vișovan Elena, descoperind lucruri noi despre lumea aceasta mare, frumoasă, pe care încep să o cunoască. La mulți ani, francofonilor! 
 
 

vineri, 15 martie 2013

De Ziua Somnului.... Cum să aveți un somnic bun?


1. Faceţi-vă un orar! Aţi auzit de multe ori: treziți-vă şi mergeți la culcare la aceleași ore, chiar şi în weekend. 

2. Urmați un ritual! O activitate relaxantă, de preferat cu o lumină mai slabă ajută la separarea perioadei destinate somnului de celelalte activități.


3. Creaţi-vă o oaza de siguranţă! Somnul profund se poate realiza într-un mediu adecvat: întuneric, linişte, confort şi răcoare.

4. Confort! Patul trebuie să fie confortabil pentru a avea un somn bun.

5. Grija pentru ce şi la ce oră mâncăm! Nu mâncaţi cu 2-3 ore înainte de culcare; aceaţi regula se aplică şi lichidelor (mersul la toaleta îţi întrerupe somnul); evitaţi mâncărurile grele şi condimentate care pot cauza arsuri la stomac şi pot disturba somnul; nu înseamnă că trebuie să mergem la culcare flamânzi: e important să mâncăm ceea ce ne crează o stare de confort care ajută la odihnă.

6. Faceţi mişcare, dar nu chiar înainte de ora de culcare! Studiile au arătat că oamenii activi dorm mai bine. Prin exerciţii fizice temperatura corpului creşte şi e nevoie de aproape 6 ore să revină la normal: cel mai bun moment pentru exerciţii fizice este dupa-amiaza.

7. Lectura în pat e bună dacă vă ajută să adormiţi. În dormitor îşi au loc doar activităţile care relaxează cu adevarat. 

8. Lasă grijile! În loc să rememorăm înainte de culcare toate momentele stresante din timpul zilei, este bine ca în timpul zilei să ne luăm o pauză de 10 - 15 minute şi să ne gândim la ele. Astfel, seara suntem eliberaţi de ele. Folosiţi vizualizarea: timpii de veghe şi de somn sunt programaţi în subconştientul nostru. În loc să numărăm oi e mai uşor să resetăm programul prin vizualizare şi autosugestie: „Am sa dorm bine, dimineţă mă voi trezi pe deplin odihnit!”

9. Staţi departe de nicotină, alcool şi cofeină: nicotina afectează somnul, la fel şi alcoolul şi cofeina; ceaiul, sucurile şi ciocolata conţin cofeina care ramâne în organism 3-4 ore; atenţie sporită şi la medicamentele pe care le luăm: unele dintre ele conţin cofeină, mai mult, ele au rolul de a activa şi mobiliza sistemul şi va fi mai greu să adormiţi. Medicamentele şi suplimentele trebuie luate în prima parte a zilei.

10. Băi de lumină: hormonul care ajută somnul este melatonina; melatonina este recrestată în întuneric şi inhibată în lumină. Lumina din timpul zilei ne ajută să rămânem în starea de veghe aşa cum întunericul din dormitor ajută la producţia de melatonină şi la apariţia somnului. În cazul persoanelor cărora activitatea profesională  nu le permite un program normal, există melatonină sub formă de supliment nutriţional, comparabilă cu ceea ce produce creierul nostru.

(sursa: http://www.mundoverde.ro/ghid/10-sfaturi-pentru-un-somn-bun--19)

vineri, 8 martie 2013

Mesajele copiiilor pentru mămici - DE 8 MARTIE


  • VĂ UREZ FERICIRE ÎN VIAȚĂ, SĂNĂTATE, BUCURIE, UN MĂRȚIȘOR PLĂCUT ȘI SĂ AVEȚI NOROC ÎN VIAȚĂ! (Andreuța)
  • SĂNĂTATE ȘI FERICIRE! LA MULȚI ANI! (Andrușca)
  • DE 8 MARTIE, VĂ DORESC MULTĂ SĂNĂTATE ȘI LA MULȚI ANI! (Andreea)
  • MULT NOROC VĂ UREZ ȘI SĂ FIȚI FERICITE! (Felicia)
  • LA MULȚI ANI CU MULTĂ SĂNĂTATE! (Cătălin)
  • TOATE CELE BUNE! SĂ FIȚI FERICITE, MAI ÎNȚELEGĂTOARE, IUBITOARE ȘI FĂRĂ STRES! (Ionuț C.)
  • MULTĂ SĂNĂTATE ȘI FERCIRE! (Gaby)
  • DE 8 MARTIE, VĂ DORESC MULTĂ SĂNĂTATE, FERICIRE ȘI SPOR ÎN VIAȚĂ! (Bianca)
  • MULTĂ SĂNĂTATE ȘI INDULGENȚĂ! TOATE CELE BUNE! (Paul)
  • DE 8 MARTIE, VĂ DORESC MULTĂ SĂNĂTATE, FERICIRE ȘI SĂ NU FIȚI NICIODATĂ SUPĂRATE! (Ionuț S.)

LA MULȚI, MULȚI ANI ȘI CELE MAI FRUMOASE BUCURII ÎN SUFLET MĂMICILOR, DOAMNELOR PROFESOARE, ELEVELOR ȘI TUTUROR CELOR CARE NE SUNT ALĂTURI!

miercuri, 6 martie 2013

Zilele de 2 și 3 mai vor fi libere!

     Potrivit ultimelor știri, zilele de 2 și 3 mai vor fi libere. Acest lucru înseamnă că elevii vor avea până la urmă o mini-vacanță de Paște, în perioada în care era cât se poate de normal să fie liberi, ca în anii trecuți. 

Sursă: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/zile-libere-paste-2-mai-3-mai-437901.html 

luni, 4 martie 2013

Concurs de felicitări pentru mama

    Ca în fiecare an, am organizat concursul de felicitări adresate mamei, iar câștigătoarea a fost eleva noastră Strugariu Andreea-Monica de la clasa a VI-a.



duminică, 3 martie 2013

Rezultate de la Jocul-concurs „Rudolph” editia a III-a

    Felicitări tuturor participanților și sperăm în continuare la cât mai multe premii asemănătoare:






 Premiul I 

MARCU LAURA 



Premiul al II-lea

MEREUŢĂ ALINA (2 premii)

STRUGARIU ANDREEA MONICA 

Premiul al III-lea
STRUGARIU CĂTĂLIN
CIORNEI RAMONA LOREDANA  (2 premii)
STRUGARIU MIHAI

Mențiuni
STRUGARIU MIHAI
STRUGARI PAUL ADRIAN
ȚABREA ANDREEA
IANZ IULIANA GABRIELA
CIORNEI GHEORGHE IONEL
ANDRONIC BIANCA
STRUGAR IONUŢ

vineri, 1 martie 2013

Urări de primăvară!



„Primăvara”
de Vasile Alecsandri
A trecut iarna geroasă,
Câmpul iar a înverzit
Rândunica cea voioasă
La noi iarăşi a sosit.

Dintr-o creangă-n alta zboară
Sturzul galben, aurit
Salutare, primăvară,
Timp frumos, bine-ai venit!

Turturelele se îngână,
Mii de fluturi vezi zburând
Şi pe harnica albină
Din flori miere adunând.

Cântă cucu-n dumbrăvioară
Pe copacul înflorit,
Salutare, primăvară,
Timp frumos, bine-ai venit!

luni, 18 februarie 2013

Premii noi

    Le felicităm pe elevele noastre și vă prezentăm rezultatele de la CONCURSUL NAȚIONAL „CELE PATRU ANOTIMPURI - IARNA”, organizat la Timișoara:

ȚABREA ANDREEA - PREMIUL I
STRUGARIU ANDREEA-MONICA - PREMIUL AL II-LEA
RUXANDARI ANDREEA- PREMIUL AL III-LEA

  
   Felicitări și profesorilor organizatori!

vineri, 8 februarie 2013

Pentru cei din clase terminale!

    În vederea bunei organizări a examenelor naționale în anul școlar 2012/2013, Inspectoratul Școlar al Județului Suceava a decis aplicarea unor măsuri care să vină în sprijinul pregătirii și gestionării eficiente a Evaluării naționale și a Bacalureatului - 2013.
    Cu scopul unei evaluări inițiale care să permită aplicarea de măsuri remediale în școli, Inspectoratul Școlar va organiza simulări ale probelor de examen în toate unitățile de stat și particulare din județ cu clase terminale gimnaziale și liceale.

Graficul simulărilor :

Evaluarea națională :

I. perioada 11 - 15 martie 2013;
 luni, 11 martie 2013 – proba la limba și literatura română 
joi, 14 martie 2013 – proba la matematică


Bacalaureat:

I. perioada 18 – 22 februarie 2013; luni, 18 februarie 2013 – proba la limba și literatura română, miercuri, 20 februarie 2013 – proba la matematică/istorie și vineri, 22 februarie 2013 – proba la alegere din disciplinele conform specializării urmate de candidați.
II. perioada 13 – 17 mai 2013; luni, 13 mai 2013 – proba la limba și literatura română, miercuri, 15 mai 2013 – proba la matematică/istorie și vineri, 17 mai 2013 – proba la alegere din disciplinele conforme specializării urmate de candidați.

SURSĂ: http://www.isj.sv.edu.ro/


marți, 5 februarie 2013

Ziua Siguranței pe Internet 2013

    După ce elevii noștri au completat chestionarul STOP CYBERBULLYING!, am reușit să interpretăm rezultatele. Iată ce am aflat referitor la ce li se întâmplă copiilor pe Internet sau la telefon:
  • s-a râs de 50% din ei;
  • 68% au poreclit pe cineva și tot 68% au fost porecliți de cineva;
  • 61% s-au răzbunat când cineva i-a necăjit;
  • 50% au recunoscut că au vorbit urât;
  • 47% au fost sunați și li s-au spus lucruri jignitoare;
  • 45% au primit mesaje supărătoare sau jignitoare (cuvinte, imagini, videoclipuri);
  • 45% au vorbit cu o persoană adultă despre ce li s-a întâmplat;
  • 45% s-au aflat în alte situații neplăcute decât cele menționate.
    Ne-am oprit la 40 de procente, însă ce trebuie menționat este că nu ne-am dorit să mergem într-o aventură galopantă spre a prinde victime și agresori, ci am încercat doar să observăm, să tragem concluzii și să oferim posibile soluții. Niciodată nu se știe când rolurile se pot schimba într-un astfel de joc periculos de-a hărțuirea, așa că încercăm să mergem... undeva la mijloc:


joi, 31 ianuarie 2013

30 ianuarie – Ziua Non-Violenţei în şcoli

    Ne-am dorit ca în această zi elevii să conștientizeze cât de gravă este violența și ce impact are ea asupra tuturor. Așa că ne-am inspirat din modelele din afară și am sărbătorit cum altfel decât ... în roz. Toți elevii și profesorii care s-au declarat împotriva violenței în școală au venit îmbrăcați în roz și au adus la școală obiecte de aceeași culoare.
  

joi, 24 ianuarie 2013

24 ianuarie

    Îi invităm pe toți, dar în special pe cei mici, să asculte cu atenție istorioara de mai jos pentru a înțelege ce a însemnat cândva Unirea și mai ales iubirea de istorie pentru românii acestei țări:

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

La mulți ani, E. A. POE!

Cea Mai Mândră Zi, Cel Mai Mândru Ceas…



Cea mai mîndră zi, cel mai mîndru ceas, 

Inima-mi veştedă le-a cunoscut:

De-avînt şi de mărire visu-mi treaz, 
O ştiu, a trecut!

Ce-avînt, am zis? Da! Îmi închipui, 
Dar de mult timp s-a dus pe veci!
S-a dus şi tinereţea mea, şi chipu-i;
Ci, ducă-se deci!

Şi tu, mărire, ce mai am cu tine?
Alt cuget are-acum de moştenit
Veninul ce mi l-ai turnat în vine;
Suflete-al meu, fii liniştit!

Cea mai mîndră zi, cel mai mândru ceas
Ce mi-au fost date, le-am avut:
Şi visul de mărire, visul treaz, 
O ştiu, a trecut!

Dar dacă visul meu de-avînt şi de mărire
M-ar îmbia şi-acum cu-acel amar
Ce-l îndurai atunci, eu ceasul peste fire
Nu l-aş petrece iar!

Căci pe aripa lui plutea ca o pulbere.
Şi cînd plecă în zboru-i, căzu de pe ea
O esenţă în stare să spulbere
Sufletul ce-l cunoştea.


joi, 17 ianuarie 2013

Safer Internet Day 2013 - rezultatele concursului

     Vă anunțăm cu bucurie faptul că proiectul școlii noastre, DETERGENTUL ON-LINE, la care au participat elevele Mereuță Alina, Ciornei Loredana și Andronic Eliza, clasa a VIII-a,  s-a clasat în primele 10 din cele 631 de proiecte înscrise în categoria 13-18 ani. Concurența a fost extrem de strânsă, întrucât concurenții de pe locurile 5-9 au acumulat 45 de puncte. 
     Vă mulțumim că ne-ați votat și că ne-ați fost alături!

marți, 15 ianuarie 2013

Ziua lui Eminescu


LA MULȚI ANI, 
MIHAI EMINESCU!

În zădar în colbul școlii

În zădar în colbul școlii,
Prin autori mâncați de molii,
Cauți urma frumuseții
Și îndemnurile vieții,
Și pe foile lor unse
Cauți taine nepătrunse
Și cu slovele lor strimbe
Ai vrea lumea să se schimbe.
Nu e carte să înveți
Ca viața s-aibă preț ­
Ci trăiește, chinuiește
Și de toate pătimește
Ș-ai s-auzi cum iarba crește.

duminică, 13 ianuarie 2013

Un nou semestru...

    A trecut și vacanța... din păcate! Totuși, ne așteaptă atât de multe lucruri noi, încât nu putem sta pe loc și ne îndreptăm ochișorii spre viitor. Mult succes elevilor, profesorilor și tuturor colaboratorilor noștri! Fie ca toți elevii să termine cu 10 la fiecare materie, chiar și la purtare, fie ca profesorii să aibă mulțumirea misiunii lor și fie ca toți colaboratorii noștri să se bucure de activitățile noastre și de tot ce viața le clădește în suflete!

School Kids

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Expoziția-Concurs ”Once a upon a December”

    De curând, vă anunțăm că am primit rezultatele la acest minunat concurs județean de creație artistico-plastică cu participare internațională, organizat de
 Şcoala Gimnazială ,,Gheorghe Şincai” Floreşti, județul Cluj, în cadrul proiectului inițiat de prof. pt. înv. primar Mocan Mihaiela-Lucia și prof. lb. engleză Barta-Mihaly Melinda.
    Elevii noștri au obținut următoarele premii și diplome:

I. Secțiunea desene:
STRUGARIU ANDREEA-MONICA - Premiul al II-lea
  ȚABREA ANDREEA-AURICA - Mențiune
 
I. Secțiunea pictură:
MEREUȚĂ ALINA-MARIANA - Premiul al II-lea
STRUGARIU PAUL - Premiul al III-lea
 
 
III. Secțiunea creații literare:
MEREUȚĂ ALINA-MARIANA - Premiul al III-lea
STRUGARIU ANDREEA-MONICA - Diplomă de participare
 
   Felicitări și calde mulțumiti doamnelor organizatoare! Felicitări cerchiștilor care au participat! :)