vineri, 3 februarie 2012

Micuțul meu câine bătrân


       Acum stau și privesc spre el, o lacrimă îmi scapă încet pe chipul rece. Stă acolo zgribulit fără să mai latre, mai trage câte o privire dureroasă spre noi.
     Parcă ieri mă jucam cu el pe câmp prin iarba mare cu mingea mare, roșie cu bulinuțe. Acum, e altfel, mingiuca mult iubită este aruncată într-un colț, iar eu stau lângă el și el lângă mine. Blănița lui neagră ca abanosul e gri întunecat, mustățile ce mă gâdilau odinioară sunt albe și posomorâte. Mi-e dor de el tânăr, mi-e dor să îi mai văd în ochi bucuria de a mai fi cățelandru. În acest moment, văd doar bătrânețe.
     Țin la el ca la propriul meu frate și l-am iubit și-l voi iubi mereu. Când l-am văzut întâia oară, repede l-am îmbrățișat și l-am condus la noua lui casă, pentru că îl așteptam cu paie calde-n cușcă, cu castronul plin cu mâncare și cu un bol cu apă.
      Vei fi cuțu meu mereu, indiferent dacă ești tânăr sau bătrân!


(Alina Mereuță, clasa a VII-a)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu