Acum stau și
privesc spre el, o lacrimă îmi scapă încet pe chipul rece. Stă acolo zgribulit
fără să mai latre, mai trage câte o privire dureroasă spre noi.
Parcă ieri mă
jucam cu el pe câmp prin iarba mare cu mingea mare, roșie cu bulinuțe. Acum, e
altfel, mingiuca mult iubită este aruncată într-un colț, iar eu stau lângă el
și el lângă mine. Blănița lui neagră ca abanosul e gri întunecat,
mustățile ce mă gâdilau odinioară sunt albe și posomorâte. Mi-e dor de el tânăr,
mi-e dor să îi mai văd în ochi bucuria de a mai fi cățelandru. În acest moment,
văd doar bătrânețe.
Țin la el ca la propriul meu frate și
l-am iubit și-l voi iubi mereu. Când l-am văzut întâia oară, repede l-am
îmbrățișat și l-am condus la noua lui casă, pentru că îl așteptam cu paie
calde-n cușcă, cu castronul plin cu mâncare și cu un bol cu apă.
Vei fi cuțu meu mereu, indiferent
dacă ești tânăr sau bătrân!
(Alina Mereuță, clasa a VII-a)
